Copilaria timpurie – cea mai importanta perioada

Grupa Mică, pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 4 ani, oferă acestora oportunități diverse de explorare, relaționare și învățare.

Copilul se naște pregătit să învețe. Tocmai de aceea, includerea lui în colectivitate de la o vârstă mică îl va ajuta să învețe din interacțiunea cu ceilalți și utilizându-și toate simțurile. Jucându-se alături de ceilalți colegi din grupă, copilul își dezvoltă creativitatea și imaginația, învață să gândească și să se descurce în situații problematice, își dezvoltă noi aptitudini și capacități.

Toate achizițiile dobândite în primii ani de viață îi vor da ulterior un grad ridicat de autonomie și independență.

Iată câteva idei simple pe care educatoarele din Grădinițele Olga Gudynn vi le împărtășesc:

• Căutătorii de comori – curiozitatea celor mici este unanim recunoscută, drept pentru care e binevenită o activitate în care ei vor avea ocazia să scormonească, să descopere obiecte ascunse într-o grămadă cu nisip, cu mălai sau făină;

• Pictura cu pălmuțe – copiii adoră să folosească acuarelele și să creeze lucrări cu totul și cu totul “originale”, mai ales când pot folosi mânuțele în loc de pensule; îmbrăcați-vă în tricouri vechi pe care nu le mai folosiți și împrieteniți-vă cu culorile. Încurajați copiii să se joace liber, să folosească culorile chiar dacă acestea ajung pe hăinuțe sau pe obiectele din jur;

• Lădița fermecată – copiii pot decora o cutie banală, folosind hârtie, staniol, fundițe, ambalaje de la bomboane și o pot folosi ca pe o cutie magică, în care să depoziteze figuri geometrice, jucării mici, fructe sau legume utile în cadrul altor jocuri;

• Instrumente muzicale originale – copiii se distrează realizând și folosind instrumente din borcane în care adaugă cantități diferite de paste, pietricele, semințe.

Educatoarea joacă rolul cristalului care polarizează lumina difuză și o transformă în raze, care se răspândesc într-un splendid curcubeu.  S. Herbiniere – Lebert