Dezvoltarea creativitatii elevilor prin jocul didactic

Jocul este ocupaţia preferată a copiilor, prin intermediul căruia ei reconstruiesc secvenţe din viaţă sau își creează o lume nouă . Copilul prin joc învaţă și, în același timp, se dezvoltă: își formează identitatea personală, învaţă să găsească soluţii diferite, să comunice și își dezvoltă atenţia.

Învăţarea prin joc va rămâne o componentă importantă în învăţământul primar. Ea conţine elemente distractive elevilor le va fi mai ușor săși consolideze cunoștinţele, dar și să nu se plictisească. Jocul didactic poate fi utilizat la toate disciplinele, fie pentru a reactualiza cunosţintele predate, fie pentru consolidarea și verificarea acestora. Cadrul didactic poate să aleagă jocul potrivit pentru activitatea respectivă sau chiar  să-l creeze, astfel încât să permită acumularea cunoștinţelor într-o atmosferă de divertisment. Prin intermediul jocurilor se dezvoltă curajul, corectitudinea, disciplina prin supunere la regulile jocului, lucrul în echipă și comportamentul civilizat.

Jocul didactic poate fi considerat o fază intermediară, dar și pregătitoare în același timp pentru copil în trecerea de la jocul liber la învăţare. Există numeroase tipuri de jocuri, iar cele didactice sunt: senzoriale, de recunoaștere a unui obiect cu ajutorul simţurilor “Ghicește ce ai gustat și spune cum este!”, jocuri de reconstruire de imagini din bucăţele gen puzzle, jocuri logice de comparare a obiectelor în funcţie de descriere, clasificare “Mic. Mare”, jocuri gramaticale “Eu spun una, tu spui multe”. Copiii nu pot să își mențină concentrarea pentru un timp îndelungat. De aceea, ei pot deprinde din situațiile de joc  diferite abilități.

Un pas important pentru buna desfășurare a unui joc este explicarea lui. Cadrul didactic trebuie să redea cât mai simplu și mai clar regulile jocului. Foarte bine ar fi dacă ar descrie activitatea jocului în paralel cu exemplificarea lui. Iar cu cât este mai bine structurat și mai complex, cu atât elevul acordă un interes și o implicare mai mare în desfășurarea lui.

INVATARE EFICIENTA SI EDUCATIE LA CLASA PREGATITOARE

După cum afirma, marele pedagog, John Amos Comenius, sufletul unui copil este o tabula rasa – tablă ştearsă, pe care nu este scris nimic, dar se poate scrie totul.

O învăţare eficientă înseamnă organizarea sălilor de clasă pe centre de activitate: citire, scriere, matematică, ştiinţă, bibliotecă, construcţii, artă, etc. Copiii au posibilitatea să-şi aleagă centrul dorit, unde pot să lucreze individual, dar şi în grup, încurajându-se pe această cale interacţiunea elev-elev, elev-cadru didactic, elev-grup de elevi. În acest fel, în decursul zilei, elevii au posibilitatea să renunţe la acest centru şi să-şi aleagă altul după preferinţă.

Centrele de activități au un rol primordial în dezvoltarea copilului, antrenând procesele gândirii : analiza, compararea, dar şi procesele emoţionale, prin trăirile puternice manifestate de copil în cadrul jocului. Creşte stima de sine, implică cooperare şi comunicare între elevi.

Această metodă este eficientă şi din prisma faptului că oricărui copil i se recunosc meritele şi progresele în ritmul propriu de învăţare şi dezvoltare, evaluarea concentrându-se pe efortul depus, dar şi pe produsul finit.

Centrele de activitate au la bază o temă de învăţare şi anume învăţarea integrată, activitate care include mai multe secvenţe didactice, o fuziune a mai multor discipline, învăţarea depăşind cadrul academic.

Un rol important în acest context o are şi Întâlnirea de dimineaţă, unde copilul comunică grupului un eveniment ce l-a impresionat în ziua precedentă. Activitatea se face la prima oră, are o durată de 10-15 minute și conţine : salutul,  prezentarea fiecărui membru din cadrul grupului, mesajul zilei.

Părinţii au rol de parteneri, împărtăşind nu doar succesele, ci şi dificultăţile întâmpinate de copil. Este recomandată menţinerea relaţiilor părinte-şcoală, deoarece este nevoie permanent de interacţiune, adaptare, acţiune, schimbare şi disponibilitate între cele două părţi. Succesul relaţiei presupune un parteneriat real, o comunicare eficientă şi un mod adecvat de lucru în echipă.

Autor: Prof. Înv. Primar Zgavarogea Anca-Maria

Rolul parintilor in adaptarea copilului la mediul scolar

Este important pentru copil să perceapă pozitiv experienţa trecerii de la etapa preşcolară la cea şcolară. Pentru a-l ajuta pe micul şcolar să se adapteze, este important ca părinţii să facă trecerea de la grădiniţă la şcoală cât mai uşoară.

Iată cum poți face ca părinte acest lucru:

  1. Prezintă-i şcoala într-o manieră pozitivă.  Prezință-i părțile bune ale școlii: faptul că îşi fac prieteni noi, că învaţă lucruri interesante, că sunt trataţi ca niște „oameni mari”. Astfel, copii devin interesați și chiar nerăbdători să înceapă şcoala.
  2. Clarifică-ţi aşteptările referitoare la şcoală. Mulţi părinţi au ambiții mari referitoare la copilul lor, şi fără să îşi dea seama pun presiune asupra acestuia să înveţe, să se străduiască, să ia calificative bune. Aşadar, nu introdu din primul an ideea de teme, și efort prelungit.
  3. Informează-ţi copilul despre principalele schimbări ce vor avea loc la şcoală. Copiii au nevoie să ştie la ce să se aştepte când vor merge la şcoală. Spune-i despre noul program, despre structura orelor, arată-i poze cu clasa, povestește-i ce înseamnă calificativele. Este foarte important să accentuezi asemănările între şcoală şi grădiniţă, pentru ca micuţului să nu i se pară aceste schimbări prea mari. De asemenea afirmă-ţi încrederea că va reuşi să facă față cerințelor.
  4. Familiarizează-l pe copil cu şcoala. Mergeţi de câteva ori în vizită la şcoală, prezintă-i  învăţătoarea, observă dacă va avea şi cunoscuţi printre colegi. În felul acesta copilul se va simţi mai în siguranţă la începerea noului an.
  5. Obişnuieşte-l pe copil cu programul de şcoală. Asta presupune să îl obişnuieşti să meargă la culcare mai devreme şi să se trezească mai repede. Această obişnuinţă îl va ajuta să învingă oboseala din primele zile ale săptămânii.
  6. Implică-ţi copilul în pregătirile pentru şcoală. Mergeţi împreună să cumpăraţi rechizite, şi lasă-l pe el să aleagă rechizitele care îi plac, şi pe care de abia va aştepta să le folosească. De asemenea, creaţi un loc plăcut de studiu în casă, unde copilul îşi va putea face temele. Motivează-l prin joc să-și facă temele. Toate aceste pregătiri îi vor creşte entuziasmul.
  7. Fii înţelegător cu copilul. Chiar dacă copilul tău este pregătit pentru şcoală, el tot va avea o perioadă mai dificilă, încercând să se adapteze. Este posibil să fie mai speriat, şi să pună în continuu întrebări legate de şcoală. Fii răbdător şi răspunde-i la toate întrebările. Dă-i timp să se adapteze noului mediu.

Transformă şcoala într-o  amintire frumoasă pentru amândoi!

Autor: Lucia Șerban – Director educativ

The Runaway Dog

A dog named Bubblegum, a nice female Golden Retriever went missing! I found her in Green Park and took care of her. Here is her story!

Her owner, Mrs. Shanon was a very mean lady, she kept screaming at Bubblegum and didn’t spend time with her, so Bubble gum ran away.

First, she left scared, very scared. She was alone, standing still in the rain. I ran fast and started petting her: “What are you doing here? I asked. I kind of waited for an answer, because when I speak to animals I feel like I can understand them.

After a month, I finally received Mrs. Shanon’s telephone call. She told me that Bubblegum was useless and that I could keep her if I wanted.

Now Bubblegum and Popsicles, my other dog, are my best friends. They get along so well!

Daria Achim, 5th Grade

Scoala mea OGIS

Școala Olga Gudynn este școala la care învăț eu, unde colegii mei învață bine și iau calificative bune. Școala mea este cea mai frumoasă școală pe care am văzut-o și este foarte bine îngrijită. Școala noastră are trei clădiri Windsor, Lancaster și York, unde elevii, prin comportament și rezultate bune obțin puncte, iar la sfârșitul anului școlar primesc ca premiu Cupa Caselor.

Clădirea în care învăț eu se numește Lancaster, iar anul trecut a primit cupa pentru cele mai bune rezultate și comportament. Clădirea are 2 etaje, iar clasa în care învăț eu se află la etajul 2. Clasa este o sală spațioasă, luminoasă și prietenoasă, iar noi ne simțim bine bine în ea. Colectivul clasei mele este format din 12 elevi și toți ne înțelegem foarte bine.

Pentru mine clasa a doua înseamnă o clasă în care se fac mai multe progrese decât în majoritatea claselor deoarece se învață înmulțirea și împărțirea, aceste operații matematice reprezentând baza fundamentală a matematicii.

Teacher Otilia este cea mai bună teacher din școală, deoarece este prietenoasă cu noi, ne ajută să învățăm lucruri noi, ne dă sfaturi bune, ne susține în activitățile noastre, ne susține la concursuri, merge împreună cu noi la activități plăcute. Întotdeauna ne explică cu răbdare lecțiile, iar când nu înțelegem ceva ne dă explicații suplimentare. Fiecare dintre noi primește calificative corecte în funcție de cunoștințele fiecăruia. Toți elevii din clasă o iubim și o îndrăgim.

Îmi place mult când mergem în excursii și când mergem în vizită deoarece putem să vedem și să înțelegem ce se întâmplă în viața oamenilor. Întotdeauna colegii sunt haioși și ne distrăm minunat.

Am observat că atunci când avem concursuri toți colegii mei vin cu bucurie și așa putem să fim mai buni, să înțelegem mai multe și să fim împreună. Aș dori ca toți copiii să vină la concursuri deoarece este important să participi și după aceea să obții rezultate foarte bune.

În fiecare zi eu merg din plăcere la școală pentru că școala mea este cea mai bună.

Eduard Antonio Bondoc

Clasa a II-a Oranges

Spectacol inedit de Craciun

Te-ai gândit vreodată ce vorbesc îngerii între ei? Nici eu nu am știut până nu am intrat în pielea unui înger.

La serbarea de Crăciun, a claselor a III-a și a IV-a am reinterpretat Nașterea Domnului Iisus într-o variantă modernă.

Ish, personajul interpretat de mine, un înger la început de drum, dornic de cunoaștere, pune întrebări și primește răspunsuri de la prietenul său, Raul, despre ce s-a întâmplat în urmă cu două mii de ani.

Trebuia să fii în sală, printre spectatori, alături de părinți și bunici ca să înțelegi atmosfera creată de noi, micii actori, pe scena sălii Palatului Copiilor.

A fost o punere în scenă pe cinste! O piesă de teatru în limba engleză, la care au muncit, în egală măsură, elevi și profesori ai școlii OGIS, timp de o lună de zile.

A fost incredibil să vezi o sală întreagă, care la sfârșitul reprezentației, nu se mai oprea din aplauze. Te aștept la următoarea serbare de Crăciun!

Autor: Denisa Ivan Eșanu – Cls. a III-a

Cum a fost serbarea de Craciun

Serbarea de Crăciun a fost un eveniment foarte frumos și plăcut. Nu am fost deloc stresată, ci, chiar m-am distrat. Nu aveam cum să dăm greș, deoarece ne-am pregătit foarte mult pentru această serbare de Crăciun. Toți ne-am știut rolul și locul.

În fiecare an, serbările devin din ce în ce mai frumoase și dezvoltate. Întotdeauna, serbările școlii noatre sunt reușite și interesante.

La început  am avut emoții mari pentru serbarea de Crăciun , apoi, am realizat că sunt alături de prietenii mei. Doar spectatorii erau părinții prietenilor mei, nu aveam de ce să fiu rușinoasă. Toți ne-am spus rolurile tare și cursiv. Niciunul dintre noi nu a dat greș.

După ce am terminat serbarea de Crăcin a venit pe scenă și Moș Crăciun și ne-a dat cadourile meritate. Cu siguranță, nu era Moș Crăciun adevărat, dar era un moșuleț foarte glumeț, simpatic și amabil.

Atunci, când, noi, copiii coboram de pe scenă și mergeam în sală, părinții erau foarte mândri de noi și ne pupăceau. Spectatorii serbării noatre de Crăciun ne-au lăudat. A fost o serbare minunată, am iubit-o!!!

Când am plecat de acolo, bucuria pe care am simțit-o în jurul meu mi-a dat speranța, că, mesajul transmis de serbarea noastră a ajuns în inimile celor care au fost acolo și imi place să cred că, înt-o zi, vom reuși să schimbăm lumea din jurul nostru, prin iubire!!!

Acea  zi a fost superbă pentru toate persoanele care au fost la serbările școlii! A fost o zi extraordinară!!!

Autor: Eirini Magdalena Bountina – III th Grade